Astăzi am discutat despre doi autori importanți din secolul XVIII, Helvetius și d'Holbach, care au avut un rol esențial în iluminismul radical. Acești gânditori, mai radicali chiar decât Diderot, erau materialiști și atei, critici ai monarhiei și ai vechiului regim. D'Holbach a scris mult despre creștinism, politică și societate, publicându-și lucrările anonim din cauza vieții sale sociale active la Paris. El a preluat teze empiriste, explorând distincția între calitățile primare și secundare ale materiei, susținând că omul, deși material, este parte din ordinea naturală.

D'Holbach era cunoscut pentru petrecerile sale și a fost văzut ca liderul unei "conspirații atee", deși Rousseau, deși paranoic, avea dreptate în unele privințe. Filozofia lui d'Holbach și Helvetius s-a transformat într-o ideologie militantă, fiind simboluri ale "filozofismului" criticat de Josef de Mestre. Deși nu foarte originali filozofic, ei au ridicat probleme interesante despre comportamentul uman, sugerând că interesul propriu, definit prin plăcere și durere, este motorul acțiunilor noastre. Această viziune materialistă asupra eticii și politicii a influențat modul în care vedeau societatea și contractul social.

D'Holbach a susținut două etape ale contractului social: una socială, necesară pentru protecție, și una politică, pentru alegerea guvernării. Deși nu făcea apologia revoluției, avertiza conducătorii să nu agraveze situația. El și Helvetius se încadrează în iluminismul radical, influențând începuturile Revoluției Franceze și reformele educaționale ale Republicii. Moartea lui d'Holbach în 1789 a coincis cu începutul revoluției, subliniind impactul său asupra tendințelor democratice și educaționale ale vremii.